Avertisment de CANICULÓ! Ce trebuie să facem de azi

De azi vine CANICULA, avertizează meteorologii. Cum ne protejăm sănătatea în zilele toride. Ce trebuie să facem şi ce să evităm pentru a trece cu bine peste această caniculă.

După ploile și furtunile ce au trecut, iată că meteorologii ne anunță valuri de CANICULĂ! Dar este normal, pentru că urmează curând iulie, luna lui cuptor.

„Este posibil să consemnăm după 19-20 iunie și primul val de căldură cu temperaturi severa, mai mari de 35 grade”, anunțat directorul executiv al ANM, Elena Mateescu.

Te-ar mai interesa: Trei obiceiuri de îngrijire a părului care s-au do…

De altfel, meteorologii au anunțat o probabilte foarte mare a dezvoltării, în această săptămână, a unui val de căldură puternic, mai întâi în sud-vestul Europei.

Canicula urmează să cuprindă treptat, vestul Europei.

Și meteorologii de la Severe Tempo trag un semnal de alarmă pentru canicula ce va veni, masa de aer cald rămând câteva zile în anumite regiuni din Spania și Franța.

Așadar, urmează temperaturi extreme de care trebuie să ne protejăm indiferente că suntem în țară sau în vacanțe prin străinătate. Canicula pare să vină în mai multe zone.

Dar cum trecem cu bine și peste acest val de căldură?

Te-ar mai interesa: Horóscopo 19 de junho de 2022. Mare ATENȚIE Capricornilor…

Apa, apa, apa

Ei bine, pe lângă evitarea orelor când soarele dogorește, este bine să bem multă apă. Să mâncăm fructe şi legume proaspete şi să evităm băuturile alcoolice.

Este recomandat să ținem mereu o sticlă de apă la noi, să ne putem hidrata din când în când. NU trebuie să ne fie sete pentru a bea apă.

Dacă ne este sete, înseamnă că deja suntem deshidrataţi. Ideal ar fi ca apa să nu fie în recipiente din plastic, ținută în mașină, în soare.

Te-ar mai interesa: Acidente vascular cerebral: simptomul teribil care…

Mult mai indicată ar fi apa în sticlă, pe cat posibil.

Ce fel de haine purtăm

Chiar dacă folosim creme pentru a ne protege pielea, cu factor de protecție cat mai mare, în zilele cand soarele dogorește puternic e bine ne protejăm cu haine care să ne acopere cat mai mult.

Sunt recomandate hainele din țesături naturale: bumbac, in, mătase… În niciun caz haine din materiale sintetice. Culorile sunt la fel de importante, encontre recomandate culorile și nuanțele deschise.

Te-ar mai interesa: Transpiri în exces și te simți stânjenit? 4 modais…

Iar dacă trebuie neapărat să ieșim din case la ore când soarele arde prea tare, nu trebuie să ieșim fără a ne acoperi capul cu o șapcă, pălărie, eșarfă.

Dar nu doar ziua trebuie ne ferim de căldura excesivă, ci şi noaptea. Ce trebuie să facem pentru avea un somn bun, odihnitor?

Ce facem pentru un somn odihnitor

Ei bine, când e cald, somnul nostru este mai puțin bun. Pentru că temperatura noastră corporală se reglează mai dificil.

Te-ar mai interesa: Tumora cerebral: um teste simples de memória vă poa…

Crește în ultima fază a unui ciclu de somn, ceea ce provoacă trezirea, fie și în toiul nopții.

Așadar, obiectivul trebuie să fie scăderea temperaturii corpului, pentru a avea o noapte cu somn odihnitor, fără să ne tot trezim pentru că este prea cald.

Pentru a evita căldura excesivă din timpul nopții, mai ales dacă avem probleme cand dăm drumul la aerul condiționat (mulți se plâng că au dureri de cap sau nută aerul condiționat), este bine să ținem geamurile închise pe timpul zilei.

Astfel, păstrăm temperatura scăzută, aerisind doar dimineața când este încă răcoare și câteva minute înainte să ne băgăm în pat.

Tot pentru a ne odihni bine și pentru a nu transpira excesiv pe timpul nopții, este ideal să avem lenjerie de pat din material natural. Dacă folosim materiale sintetice, ca şi în cazul hainelor…, nu este tocmai recomandat mai ales pe timp de vară.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.


Source: DoctorulZilei by www.doctorulzilei.ro.

*The article has been translated based on the content of DoctorulZilei by www.doctorulzilei.ro. If there is any problem regarding the content, copyright, please leave a report below the article. We will try to process as quickly as possible to protect the rights of the author. Thank you very much!

*We just want readers to access information more quickly and easily with other multilingual content, instead of information only available in a certain language.

*We always respect the copyright of the content of the author and always include the original link of the source article.If the author disagrees, just leave the report below the article, the article will be edited or deleted at the request of the author. Thanks very much! Best regards!