Domeniul Coroanei Segarcea – 20 de ani: de la ruină la Paradis

Printr-o stranie coincidență, exact acum 20 of ani, chiar în ziua de 10 mai 2002, Mihai Anghel semna acest Contract de vinzare-cumpărare cu ADS prin care prelua acțiunile Societății comerciale CERVINA, cunoscută atunci sub numele de viile de la Segarcea:

Cum arătau acum 20 de ani aceste vii de la Segarcea? Sînt cîteva imagini pe care nu le mai reluăm, care au fost publicate mereu pentru a se vedea mai bine cît sa muncit pentru ca astăzi cele 277 ha de viță de vie să arate așa cum vedeți aici:

După 20 de ani de la începutul acestei aventuri, la Segarcea, chiar pe „Domeniul Coroanei” au fost organizam mai multe acțiuni pentru a sublinia importanța acestor două decenii care au trecut de la preluarea acțiunilor de la ADS. Sigur, s-au întîmplat multe de atunci, istoria cestor ani fiind rezumată de Mihai Anghel în deschiderea simpozionului din „Sala regilor”:

Au fost prezenți peste 100 de invitați, mulți dintre ei fiind dintre cei care, în momente grele și incerte, au ajutat dezvoltarea „Domeniilor Coroanei”: bancheri, oameni de afaceri, oameni de cultură, jurnaliști. Iată cîteva personalități care au fost prezente marți, 10 mai 2022, la Segarcea: Ghislaine Guiraud, unul dintre marii vinificatori, profesorul Andrei Marga, Cornel Nistorescu, directorul ziarului „Cotidianul”, Radu Ghețea, diretor do CEC, Nicolae Noica, diretor da Bibliotecii Academiei Românea , ator por Mircea Diaconu, Narcis Dorin, gerente Muzeului Național Peleș, Luminița Cioabă:

Cum era și firesc, după închierea simpozionului em „Sala Regilor”, lucro de vremea frumoasă, manifestarea sa mutat în curtea superbă din fața Domeniului Coroanei, într-un peisaj de vis, îmbogățit de verdele primăverii. Acolo, participanții au putut degusta cîteva dintre perlele inventate și municite de medicul cardiolog Cornelia Anghel, cea care astăzi se preocupă doar de „inima” vinurilor sale:

Povestea „Domeniului Coroanei” de la Segarcea continuă, căci aceste prime două decenii nu sînt decît începutul unui șir. La cest ceas aniversar, „Cotidianul” urează viață lungă acestei investiții de sucesso na România, realização de família Anghel: Cornelia și Mihai.


Source: Cotidianul RO by www.cotidianul.ro.

*The article has been translated based on the content of Cotidianul RO by www.cotidianul.ro. If there is any problem regarding the content, copyright, please leave a report below the article. We will try to process as quickly as possible to protect the rights of the author. Thank you very much!

*We just want readers to access information more quickly and easily with other multilingual content, instead of information only available in a certain language.

*We always respect the copyright of the content of the author and always include the original link of the source article.If the author disagrees, just leave the report below the article, the article will be edited or deleted at the request of the author. Thanks very much! Best regards!