Um fost asasinat Titulescu?…


Două lucrări care pun în valoare un impresionant material documentar și aduc un substanțial plus de valoare studiului operei politice și diplomática a lui Nicolae Titulescu- „Omul care adus România în Europa și Europa în România”. Fapt relevat și în emoționantul mesaj transmis de către doamna Ana Potra, soția și colaboratoarea fidelă a autorului, cea care a și îngrijit ediția.

Firește, data find complexitatea cercetării vieții și operei lui Nicolae Titulescu, orice consemnare ar trebui să se concentreze asupra unui anumit set de teme definitorii pentru ceea ce, într-o sugestivă formulare George G. Potra numește „un capitol de istorie contemporană de reale și profunde semnificații”. De aceea, sou ales să disccut despre scenariile care au făcut posibil să reluăm întrebarea pe care ou propune cartea lui George G. Potra. Aș începe de la cele scrise de Nicolae Titulescu em 1936, anul mârșavei sale înlăturări din fruntea diplomației române: ,,Știu, prin mijlocirea unui prieten politic, că am fost condamnat să fiu pu otrăvit./A mă unasina brutal, cu mă unasina brutal, cu mă unasina brutal, cu mă unasina brutal, cu mă unui prieten politic un revólver, ar fi fost prea escândaloos, după asasinatele politice întâmplate în România în ultimii ani./A înlătura pe Titulescu prin otravă, în așa fel să se stingă încet, este scopul dușmanilor mei./Sfârși meiile meu, va fi atribuit săn , în felul acesta, se va evita orice escândalo”.

Surprinzătoare afirmații pe care George G. Potra le reține făcând trimitere la ipotezele emise de medicii prezenți la Saint Moritz, acolo unde Marele Tit și-a petrecut anii durerosului său exil. După cum, tot, realitatea, faptele, ne determină ca, plecând de la noțiunea de asasinat, pe care Nicolae Titulescu a folosit-o, să ajungem la funesta triada: forță brutală-calomnie- asasinat pe care cercurile de putere și de influență din Germania hitleristă și Italia mussoliniană s-au folosit pentru ai înlătura pe cei care cutezau să li se opună. Trimitere perfect îndreptățită prin faptul că aceste puteri totalitare au dorit și au impus ca Nicolae Titulescu să fie eliminat din fruntea diplomației, ca și din viața politică a țării. Odioasă comandă care, din păcate, avut un rușinos sprijin din partea lui Carol al II-lea, ca și în a unor influenți lideri politici de acasă. Și, de parcă toate acestea nu erau de ajuns, Ion Antonescu, odată ajuns condutor al statului, um preluat această odioasă ștafetă, refuzând să dea curs sincelor demersuri ale Marelui Exilat de a se pune în slujba adevăratelor interese ale României. Intoleranță care a culminar prin refuzul mareșalului de aproba plecare în Franța a unei delegații de români care să ia parte la înmormântarea lui Nicolae Titulescu. Din acest rușinos bilanț nu putea lipsi josnica manevră la care a recurs guvernul Goga-Cuza care a interzis să fie tipărită cartea lui Nicolae Titulescu „Politica externă a României”. Carte care, duupă cum remarcă George G. Potra ,,se dorea să fie ou radiografie exactă, nepartizană, a politicii externe, ou punct a punct a tuturor insinuărilor și speculațiilor făcute în timp de adversari din interior și din exterior, ou pledoarie pentru continuarea unei politici a interesului național, concordantă cu exigențele securității, cooperării și păcii, cu obiectivele de perspectivă ale relațiilor bi și multilaterale ale României”.

În fapt, motivele unei asemenea monstruoase coalizări țin atat de unele (pretins) ireconciliabile adversități doctrinare, cât și de o veninoasă invidie personală față de prestigiul pe care Titulescu la dobândit datorită viziunii venda novatoare și a consecvenței cu care și-a construit a susținut proiectele unei Europe a solidarității și ale unei lumi a păcii trainice, durabile. De aceea, atunci când disccutăm despre „asasinarea lui Titulescu” putem să refacem cursul evenimentelor în cheia unei fenomenologii a eliminării indezirabililor prin recurgerea the definitoriile componente ale triadei: forță brutal- calomnie-asasinat. (Înțelegând prin „fenomenologie” studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu.) Triadă al cărui scop se află în ordinul dictat de Mussolini procurorului Isgro pentru condamnarea lui Antonio Gramsci: , trebuie să împiedicăm acest creier să gândească”.

Astfel, și înainte și după excluderea sa din guvernul Tătărescu, încropit la 29 de agosto de 1936, marele patriot și diplomata Nicolae Titulescu a fost ținta unor amenințări cu moartea fiind denunțat a fi un,’aliat creditios al Parisului și al Londrei. Nu este întâmplător dacă în presa fascistă apărea, pe 9 de outubro de 1934, un articol în care scria negru pe alb:,,Va veni o zi când, un student va așeza un glonț, încheind aroganța ministrului Afacerilor Externe al României vom termina cuz ”.

Amenințare care venea la nici-un an de când, pe 29 de dezembro de 1933, pe peronul gării din Sinaia a fost împușcat IG Duca. Autorii asasinatului fiind așa numiții ,,nicadori”, trei legionari, deci foarte apropiați de criminalele ideologii hitleriste și fasciste. Acesta ar fi și unul dintre motivele pentru care, în notțiile sale din 1936, Titulescu se va referei la posibila sa asasinare cu un revólver, atunci când avertiza că a fost condamnat să fie omorât. Avertizare pe care dușmanii săi jurați s-au grabit să o eticheteze ca fiind produsul unei minți bolnave. Act care denota ou vădită intenție de al descredita pe Nicolae Titulescu prin construirea și vehicularea unui portret falsificat și mincinos, prin care se eluda variante unei reale confruntări de idei și de argumente. Confruntare care, desigur, nu putea avea decât un singur perdent. În nici-un caz, Nicolae Titulescu!

Cu alte cuvinte, în strategia propagandistică a regimului lui Carol al II-lea și, apoi, al lui Ion Antonescu, sa recorrente em mod sistemático la o operațiune de desacreditar a Marelui Ostracizat la Saint Moritz. Ceea ce, de fapt, era o tentativă de intoxicare a opiniei publice din străinătate, în primul rând a mediului político și diplomático, insistând pe clișeul că Nicolae Titulescu nu vorbește în numele României! Sau, mai grav, că ar dori ca, profitând de încrederea celor din afară, să redevină ministru de Externe. Așa se explică turbata campanie de contracarare a eforturilor sincera ale lui Titulescu de a ajuta țara și poporul, campanie prin care, guvernările de la București doreau să fie pe placul regimurilor totalitare de la Berlin și de la Roma. Cât a pierdut România- adevărata Românie!- prin refuzul sfruntat al potentaților clipei de a asculta opiniile și argumentele lui Titulescu ne-o demonstrază, cu textele pe masă, George G. Potra. De pildă, într-o scrisoare–memoriu adresată Regelui Carol al II-lea la 9 martie 1940, se menționează că întâlnirea cu Maksim Litvinov, pe care Titulescu o avusese în urmă cu trei ani, în 1937, a debutat cu următoarea întrebare diplomației lui Stalin: ,,Credeți că aveți Basarabia?” După care urmează o detaliată relatare a confruntării de poziții ale celor doi interlocutori. Să reținem data la care Titulescu transmita acesta scrisoare cu o uriașă valor de avertisment și ne mai amintim că, în iunie 1940, VM Molotov transmite um ultimatum guvernului de la București, duupă care regimul stalinist va ocupa, în mod samavolnic, Basarabia stră vom înțelege mai bine ce a însemnat surzenia și tăcerea cu care Carol al II-lea a găsit de cuviință să răspundă mesajului celui pe care el și guvernanții săi l-au făcut să exclame: ,,M-au alungat ca pe un servidor netrebnic’ ‘.

Aș mai reține din cartea lui George G. Potra doar încă un exemplu care spune dureros de mult despre cât ne-a costat, ca țară și ca popor, încrâncenata, resentimentara atitudine a lui Carol al II-lea și, după aceea, a lui Ion Antonescu. ,,În vara lui 1937- menționează George G.Potra-, Nicolae Titulescu cerea factorilor responsabili și democrațiilor europene să abandoneze definitiv lumea himerelor și a compromisurilor”. Pentru ca, la sfârșitul aceluiași an, 1937- cu doi ani înainte de declanșarea celui de-al doilea Război Mondial-, să scrie: ,,Ar fi imposbil să nu se menționeze posibilitatea unui viitor război mondial care, chiar dacă ar afecta numaibilitatea unui viitor război mondial care, chiar dacă ar afecta numai , ar îmbrăca în mod necesar un caracter mondial din cauza legăturilor externe între continente nostru și toate celelalte”. După care urmează această previziune șocantă dacă o rapportăm la momentul în care a fost formulată: „Aici trebuie să facem o distincție între menținerea păcii actuale și victoria într-un viitor război.//Sunt convins că victoria va fi de partea Franței, Angliei URSS și Statelor Unite, chiar dacă acestea ar acorda Europei doar un sprijin moral”.

A fost, Nicolae Titulescu, un vizionar sau o Cassandră? Aceasta este marea întrebare cu care am rămas după ce am citit captivanta și atat de înțeleapta carte a lui George G. Potra. Sincer să fiu, îmi este greu să răspund. Știu, însă, foarte bine cum putem și trebuie să îi numim pe acei vremelnici împătimiți de putere oarbă care calomniază, izgonesc și vor să reducă la tăcere conștiințe lucide, responsabile și curajoase de ținuta lui Nicolae Titulescu.

Șerban CIONOFF


Source: Jurnalul by jurnalul.ro.

*The article has been translated based on the content of Jurnalul by jurnalul.ro. If there is any problem regarding the content, copyright, please leave a report below the article. We will try to process as quickly as possible to protect the rights of the author. Thank you very much!

*We just want readers to access information more quickly and easily with other multilingual content, instead of information only available in a certain language.

*We always respect the copyright of the content of the author and always include the original link of the source article.If the author disagrees, just leave the report below the article, the article will be edited or deleted at the request of the author. Thanks very much! Best regards!